StreamOn.Ro

Vigilante: Boku no Hero Academia Illegals

HD 23 min 2024

Vigilante: Boku no Hero Academia Illegals

7.59

E greu să te simți special când trăiești într-o societate supraomenească. Mai ales când în lumina reflectoarelor se află doar eroii profesioniști, cei autorizați legal să-și folosească puterile speciale cunoscute ca Quirkuri în public pentru a face fapte bune. Kouichi Haimawari a crescut cu dorința de a fi erou, dar cu Quirkul lui mediocru "Alunecare și Planare" care îl leagă depământ, a auns la concluzia că poate să trăiască doar admirându-i de pe margine. În ciuda acestui lucru, Kouichi este mulțumit să-și folosească Quirkul pentru a face fapte bune zilnice, precum returnarea lucrurilor pierdute sau să ajute bătrânii să treacă strada. Totuși, viața tihnită a lui Kouichi ia o turnură neașteptată când este salvat pe o alee lăturalnică de Justițiarul, sau eroul ilegal, Knuckleduster. După ce vede potențialul lui Kouichi, Knuckleduster îi cere ajutorul în urmărirea sursei unui drog periculos numit Trigger care amplifică Quirkul utilizatorului dincolo de puterea rațiunii lui. Având loc înainta evenimentelor din povestea originală, Vigilante: Boku no Hero Academia Illegals îl urmărește pe Kouichi care-și asumă reputația unui infractor și devine un Justițiar, acționând în umbra legii pentru a împiedica apariția infracțiunilor.

Country
Released
07 Oct, 2024
0 comments
Log in to comment !

No comments yet!

Sunt aici

Season 1 Episode 1

Takeoff

Season 1 Episode 2

Albină

Season 1 Episode 3

Top Runner

Season 1 Episode 4

Judecată

Season 1 Episode 5

Limite încălcate

Season 1 Episode 6

Makoto/Adevăr

Season 1 Episode 7

Major

Season 1 Episode 8

Intră mama în scenă!

Season 1 Episode 9

Anunțul evenimentului

Season 1 Episode 10

Ziua cea mare

Season 1 Episode 11

La revedere de la tata

Season 1 Episode 12

Episodul 13 Final

Season 1 Episode 13

Recommended For You

From Old Country Bumpkin to Master Swordsman
24 min 2025

From Old Country Bumpkin to Master Swordsman

Actiune Seriale TV
Daredevil
60 min 2015

Daredevil

Actiune Seriale TV
The Beginning After the End
24 min 2025

The Beginning After the End

Actiune Seriale TV
07-Ghost
24 min 2009

07-Ghost

Actiune Seriale TV
Wind Breaker
24 min 2024

Wind Breaker

Actiune Seriale TV
11eyes
25 min 2009

11eyes

Actiune Seriale TV
Lazarus
2025

Lazarus

Actiune Seriale TV
Teogonia
23 min 2025

Teogonia

Actiune Seriale TV

By browsing this website, you accept our cookies policy.